A nu sta pe loc

rupii şi dubii
dublezi bursa de studii
să mă suferi
nu vii să mă superi
nu fi

fetişuri cu tufişuri
afişe la pastişe
paşi de apaşi
apăsaţi pe făgaş

văd ca prin ceaţă
amintiri de departe de casă
azi
anihilând ameninţări atomice
cu cerul gurii
căuşul lingurii
cei ce mă suferă sunt singurii

pe lângă nuferi când te plimbi
alegi s-alergi ca să te schimbi
în timp ce timpul ţipă strâmb pe urme
rămâne singur pe Pământ
un nume, nu un chiorchine de strugure
că nu am câini să se gudure
doar destin să mă scuture
şi menţin că minţim anti aripi de fluture

cu fulgere şi fulgi de gheaţă
în cercuri vântul te încearcă
în barcă
certuri, supe şi poveţe
şi strădanii
fura-mi-ar banii
dragu mamii

să pleci din pielea ta
ca o şopârlă

Povestea Căpitanului Muscă

Aveam ascunse-n haine, în căptuşeala serii
Zeci de bilete rupte, mistere şi mizerii
Stăteam la teleferic, la cozi, cu-o pâine-n plasă
Duceam cu bicicleta sifoanele acasă
Aveam în mâna stângă cinci ani de puşcărie
Vindeam pui de pisică şi beam pe datorie
Erau zilele scurte, ascunse între maluri
Eram un front de unda, pierdut în mii de valuri.

Te mângâiai tăcută, cu mâinile-ţi de sârmă
Corabie pierdută, plutind fără de cârmă,
Aveai privirea crudă, tăind prin apa neagră
Şi un destin ce timpul n-ar fi putut să-l şteargă
Sub pielea ta fierbinte iubeai fără reţineri
Şi-i înviai în noapte pe cei bătrân de tineri
Ţi-era tăcerea caldă şi vorba ca o coasă
De veşnică fecioară, de veşnică mireasă.

Când la lumina zilei mi-ai aparut în faţă
Aveam privirea strâmbă şi mintea găunoasă
Te-am învârtit în palmă ca pe o nestemată
Şi mi-am topit uimirea, lăsându-te îndată
Aveam mâinile arse şi fără de podoabe
Căci îmi găseam culcuşul prin funduri de cocioabe
Şi-am râs de adevărul ce-l predicai prin tine
În lumea-mi blestemată şi fără de ruşine.

Drapeluri roșii

S-au veştejit arţarii
Şi zboară frunzele
Purtate de vânt.

Ţi-ai muşcat buzele moi
Până la sânge.
Să nu te văd,
Să nu te văd,
Plângând.

E-o zi a comunismului tânăr
Şi flutură drapeluri roşii peste noi.

Redevenim ai tuturor
În mod egal.

Deșertului

Sublim, sublim,
O, schimbă-ţi chipul,
Făptură numai de nisipuri,
Cu trupul tău etern, fierbinte,
Ce niciodată nu se minte.

Urmează stația Dristor 2

Osemintele bătrânei Dacii
Adăposteau aurolacii.
Haide iubito, miroase macii,
Desparte-ţi cracii.

Spălător de morţi

Scuipă-mă în morţii mă-tii!
Scuipă-mă!
Sunt unde totul se iartă şi se uită, mă!
Unde dorinţele sunt prinse şi convinse să se schimbe.
Scuipă-mă în morţii mă-tii!
Scuipă-mă!

Sunt un simplu lucrător la morgă
În miez de noapte cu juma de normă.
Când spăl morţii-ţi spăl bunicii şi părinţii
Curvele şi sfinţii
Colţurile-obscure ale minţii.

Am ochii de metrou în care
Se citeşte că nu fac trei parale.
Am maţele goale;
Conserve nasoale de carne;
Copite şi coarne.

Am mâinile arse de chimicale
Sătule de-atâta frecat,
Crăpate.
Am miliarde de procese de conştiinţă
Pân-ajung departe.

Am cinci cuţite înfipte în blatul mesii
Cinci kilometri cubi de impresii
Un pumn sfărâmat de expresii.

Tatăl meu habar nu are
Când şi-a lăsat mâinile în jos,
Goale.

Foamea buzelor tale
habar nu are.

n-are.

Sunt un spălător de morţi.
Visez că acest colţ de lume
Ar putea să nu mai fie cum e.
Sunt un spălător de morţi,
Un trage-mă la sorţi,
Un n-o să bat la porţi,
Nu poţi să mă suporţi.

Deci scuipă-mă în morţii mă-tii, scuipă-mă!

Polonia contraatacă veverițele

Ce-ai verde?
Why you feeling blue?

Ţigări cu gust de cireaşă
Şi pâine de graham feliată
Astea sunt câteva dintre lucrurile fine
Care îmi desfată zilele marine

Sărutul tău sătul
Ca o boabă de strugure
Tăcerea dintre noi
Ca o frunză în mugure

Smulgeau bărcile din mal
Cu ochii verzi
Cu pielea arsă
Uscaţi şi-nfriguraţi
Porneau spre casă

Rupeau umbrelele întinse
Rafalele soldaţilor
Citeai în podul casei
Pădurea spânzuraţilor

De-tastam tastaturile
Cu şurubelniţa şi ciocanul
Mângâiam uşor asfaltul
Cu timpanul

Surâde-mi muză oarbă
Dulce libertate cu barbă
Dă-mi o singură dorinţă
Şi o suită de păcate

În miez de noapte
Salivam în tundră
Iarba gri uscată
Să m-ascundă

Faguri de miere
Flori de rodie şi de hibiscus

Ce-ai verde?
Why you feeling blue?

Merigold

S-au fărâmat picioarele meselor
Tăiate din acelaşi trunchi de arbore
S-au aplecat peţitorii încărcaţi cu daruri
Să sărute tălpile ultimelor fecioare de lux
Cu robinete suflate cu aur
Şi buze bătute cu safire.

Status pe mess: sunt numai pentru nuntaşi
Şi pentru urmele de melci de pe pervaze
Care ţipă a apă de ploaie dospită
Şi de calorifere ruginite.
Murgii se dau de ceasul morţii prin staule
Şi adorm plângând în picioare.

Am cunoscut odată un om care nu mersese
Niciodată cu telefericul
Şi l-am sărutat pe buze ca pe un frate
Pe care nu l-ai mai văzut de ani grei.

S-a terminat cu caterinca, mi-a spus maistrul.
Şi chiverele lor albe de satin s-au coborât
Într-o spirală elegantă.
Spadele toate lucind în soarele amiezii.
Miros de sudoare proaspătă, aproape curată.

Am cunoscut odată o fată cu altarele măturate
Întru venirea noilor zei,
Cei ai zilei de mâine, cu veştminte noi şi nemaivăzute,
Cu chipuri de foc ori de sabie
Ca şi cei vechi
Ca şi cei de mereu.

Preoţimea se adunase într-însa, ca la marile nunţi imperiale.
Aveau pieile feţelor uscate, zbârcite şi nebărbierite.
Ochii plini de o gravă-gravă expresie de vetustitate
Ca un dans de Cocojambo la căminul cultural.

Mureau câinii în plasele de sifoane
Şi adolescenţii îşi ştergeau mucii verzui
De poalele feţelor de masă, râzând din colţul gurii.

Răsuna peste metereze sunet de cimpoi
Şi de asfinţit.

Ano Domini

Cinci curele de transmisie
CCMLXXIIIICXVCCMILMCL
Absenţe nemotivate
MLCVIXXIIIXXCLMVV
Ploaia are umbrele colorate de acuarele
CCMIIIIXXXVVIIICLMXCCMLIIIIIMMCLCV
Traheotomie nenecesară nene
VVVVVXXIIILVVXCCLCVXMLMXC
Cei doi nu au înţeles exact cum se
IICIILXXVLIIXCLMCCLMCCVLMMIII
sprijină întărirea legăturilor
VCVCLIXMMXIIIIMCMCLVIM
dar verile petrecute la bunici
CCMXXXLCCILLLMLLLLCMMII
erau sublime.
XCLCXXXIVVL

...

Au omorât oamenii morţi
I-au spălat cu furtunele
Cu toate trei gurile
Le-au tăcut numele.

Au şlefuit lespezi
Şi-au ridicat pereţi
Cu toate trei mâinile
I-au prins pe cei înceţi.

Au smuls toată sămânţa
Din caldele pântece
Sub toate trei tălpile
Au strivit cântece.

Vremea cea din urma

reflectoarele răsună printre norii de argilă
peste plopii verzi albaştri pică broaşte fără milă
este sunet de cimpoaie, de oboi si strună strânsă
este vremea cea din urmă, plânsă-ntr-însa, plânsă...

logofatul, bată-l vina, strânge coji de ouă unse
printre stelele de cioburi trec roiuri de gâze tunse
este viaţa de pe foaie, scrisă, stinsă de-o licoare
este vremea cea din urmă, care moare, moare, moare

într-un recul biologic, trece trenul printre zaruri
apa umflă fluviul negru, ducând casele pe valuri
este iz de floare dulce, apăsat de-a morii piatră
este vremea cea din urmă, care nu ne mai aşteaptă

Râs de câine

Stând lungit în cuşcă
Câinele nu muşcă,
Doar îşi râde de balauri
Cu pieile lor de aur.
Câinele nu muşcă.

Şi-i un câine blând... Ce blând!
Cu stăpânul surd... Ce surd!
Da' unde nu-l vede nime'
Stăpânul îşi râde-n sine.
Câinele nu muşcă.

Râzi stăpâne... Râde câine!
Că-s multe de râs pe lume
Cu râs molcom şi umbros,
Cu râs trist şi secetos.
Câinele nu muşcă.

Narcisism

Doar în prostia mea sunt fericit!
Aurolacul propriei mele persoane
Mă face să nu am nevoie de oameni
Ori de camioane.
Doar în prostia mea sunt fericit!
Alunec uşor
De pe luciul retinei
Trecând zâmbind pe străzi
Acelaşi veşnic nimeni,
Găsind plăcere în halbe de bere
Şi în propria piele
În furtişaguri mărunte
Şi privitul la stele.
Doar în prostia mea sunt fericit!
Fără arbitri.
Un mizantrop ipocrit
Clădind castele din nimic,
Doar în prostia mea sunt fericit!
Deşurubând stângaci convenţii
Ori inhibând intenţii
În vitrinele poftelor mele...
Doar în prostia mea sunt fericit!

Capcana unui zâmbet

Îţi întind capcana unui zâmbet.
E un laţ subtil în care visez
Să-ţi cuprind buzele.

Asfinţit de unică folosinţă

Mi-am înnodat mâinile în rugăciune
Şi mi-am închis ochii
Şi-am început să mă sufoc
Învelit în noaptea sufletului meu.

Auzeam
Cum se macină încet şi se sfarmă
Stâncile.

* * *

Astazi am scos bandajele
Ultimei sângerări.

Sunt răni care nu se vindecă
În trup, în pântece,
Ca nişte guri
Crescându-şi dinţi şi limbă.

Uneori te păcălesc
Să vorbeşti cu ele ore şi ore,
Zile,
Milenii…

Îţi vând filosofii găunoase,
Zâmbete şi iluzii.

***

Oare de când n-am mai privit
Un asfinţit de unică folosinţă?

Preludiu la un haiku

Ne tăiem de la mijloc cu fierăstraie
Dar nu ne-am întrebat niciodată de ce
Iarna copacii par înfloriţi
Iar primăvara, aceiaşi copaci, par ninşi

Tu ai părul gustos, ştii?
Tu, tu ai părul gustos…
Dar suntem, vezi bine, prea ocupaţi
Să ne tăiem de la mijloc cu fierăstraie.

Primăvara copacii ninşi îşi scutură floarea
Pe sub paşii noştri,
Pe deasupra capetelor noastre…
Copacii ninşi
Tânjesc la răsărituri japoneze…

Şi stau aşa şi mă gândesc
Copacii ninşi ai japonezilor
Oare or tânji la fierăstraie?

Autism

O să mă găseşti într-un colţ al scenei
Împăturind porumbei şi guguştiuci
Din hârtie igienică,
Stoluri,
Fiindcă nicicând nu am jucat măreţ
În roluri.
N-o să mă-mbrac în frac,
În fum şi oglinzi
Ca să-ţi fac pe plac
Spunând replici cuminţi.
O să-mi smulg de sub piele
Oase şi tendoane
Să mă scufund în mine
Departe de oameni.

Ochi albaștri

Nu e doar un fior,
E un fiord.
De unde atâta gheaţă, ochi albaştri?

Visez samovare

Visez samovare,
Tu ceai?
Ești un prost cu mânere,
Un prost cu toarte,
Ești un prost de porțelan,
Cu gât,
Cu cioc,
Și cu capac.

Eu visez samovare.

Și dacă n-aș fi un indiferent cronic
Incurabil, în stază, în parastază, mort,
Ți-aș rupe picioarele, domnișoara Pogany!

Dar na,
Eu visez samovare.

Și până una alta, atât cât se mai poate,
Facem dragoste, nu război.
O dragoste bolnavă de SIDA,
Duioasă și sordidă,
Pe acoperișurile plate ale clădirilor.

Și da,
Eu visez samovare.

Tu ceai?
Nu ți-e bine?

Fata cu pardesiu verde

Ea şi-a cusut buzele cu aţă groasă;
Sângerase puţin la început
Dar acum o cuprinde din când în când
O plăcută amorţeală
A cărnii vineţii, tremurătoare...
Şi îi e bine...

Uneori şi-ar coase şi pleoapele
Dar n-ar mai vedea să citească
În zile ploioase, de-un gri pal,
Când ar sta în casă
Până când din picioare i-ar creşte pisici maidaneze
Care i-ar umple micul apartament
Cu tabieturile lor pisiceşti...

De luni până vineri se duce la muncă;
Bea o cană mare cu cafea tare
Privind pe geamul de la bucătărie
Şi adesea e toamnă afară
Deşi nu se ştie de ce;

Are grijă mereu să se încuie în casă când pleacă;

Vineri seară se lasă ca o alinare.


Îi place îngheţata,
Îi plac râsetele de copii
Şi magnoliile (dar nu se ştie bine de ce);
Duminica iese în parc
Şi se plimbă privind cu drag
Flori sau oameni, arbori
Cu ochi mari şi adânci,
Ochii ei...

Azi a apucat-o iaraşi dorul
Şi asta nu se întamplă, din păcate,
Numai în piaţa de legume...

Eu plec

Ia-ţi bidoanele de doi litri
De trinitrotoluen
Şi pleacă!
Dispari.
Peronul gării te aşteaptă
Aşa în iţari şi-n tălpile goale
Aşa că pleacă!
Şi uită-mă.
Şi-am deversat şapte litri
De plânset de gutuie strivită
În rezervorul plecării mele
Şi-am scuturat pâlnia
Până la ultimul strop.
Eu plec în Siberia, Nisetru
Şi n-o să ne mai vedem vreme bună
Ai tu grijă de casă.
Şi-am învelit în celofan electronicele,
Am sigilat cutii de carton
Şi-am tras cearşafuri peste mobile.
Eu plec în Siberia, Nisetru,
Tu înţelegi?
Aveam limba de pergament subţire
Şi tăcerea mi-o sfâşia amar
Cu unghii murdare
Şi zdrelite de-atâta săpat
În ruinele raţiunii noastre.
Eu plec în Siberia, Nisetru,
Ai tu grijă de casă.